Orice nouă reprezentare a feeriei ”Înșir-te, mărgărite”- capodoperă a genului – poate stârni fie satisfacții, fie reticențe, observații sau chiar obiecții. Spiritele critice (sau “criticiste”) ar putea considera că pentru timpurile și gusturile estetice actuale, feeria este îmbătrânită vetustă, că o atare construcție alegorică poate să pară naivă și să nu mai transmită ca altă dată acorduri delicate, irezistibile. Li se poate răspunde în replică credem, că tocmai nevoia acută a feeriei poate cultiva gustul metaforei substanțiale pentru a regenera și moderniza tradiția pe acest tărâm al miraculosului scenic. Pentru omul de astăzi, pentru spectatorul tânăr îndeobște, acest capitol de creație poetic-dramatica trebuie neapărat restituit, valorizat, pentru că face parte din registrul marii poezii și al poemelor dramatice alcătuite din tipare vii: feeria clasică a lui Alecsandri sau Zaharia Bârsan, feeria “constructivă” a lui Victor Eftimiu, basmele cu tâlcuri surprinzătoare scrise de Adrian Maniu, fanteziile folcloristice ale lui G.Călinescu..
”Însir-te, margarite” rămâne o opera fără de moarte, ca o creație de adâncă spiritualitate națională. G. Călinescu a numărat-o printre “cele mai încântătoare și fericite producții ale teatrului nostru”. Într-o atmosferă de fabulos si de epos folcloric, se mișcă și trăiesc personaje memorabile, individualități puternice.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.